În timp ce tot mai mulți medici și asistenți medicali din toată țara ajung în izolare, infestați de coronavirus la locul de muncă, șmecherii care încasează milioane de euro pe lună, în virtutea unor așa-zise drepturi de pensie specială, o duc bine mersi. Peneliștii și nu numai, au mimat frumos în Parlament un vot de imagine privind anularea pensiilor nesimțite, iar acum, în mijlocul pandemiei fără echipamente de protecție, guvernanții se fac că nu văd. Nu văd vocile cetățenilor care cer în număr din ce în ce mai mare anularea pensiilor speciale, se fac că nu văd criza de echipamente sanitare care afectează o întreagă Românie. Orbit de propria imagine în oglindă, guvernul Orban a uitat de noi toți. Au uitat că au fost aleși de cetățeni, au uitat de promisiunile făcute alegătorilor. Își trimit în fiecare seară marionetele în fața camerelor TV pentru a citi statistici seci cu amenzi și români ajunși pe patul de spital. Dar de umblat la buzunarul pensionarilor milionari nu umblă. Avem aproape 10.000 de beneficiari ai pensiilor speciale, cei mai mulți procurori și judecători. Pensia medie a acestora depășește 18.000 lei. Dacă s-ar reduce măcar la jumătate aceste venituri imense, iar din economiile făcute statul ar cumpăra măști și mânuși de unică folosită pentru spitale, TU cetățeanule ai fi mul mai protejat și TU, doctorule și asistentule, ai dormi liniștit acasă, cu gândul că familia ta este în siguranță. Din păcate, avem un guvern de fricoși, care în afară de a se deplasa cu girofar și a amenda omul de rând, nu face absolut nimic în timpul stării de urgență. Haideți să amendăm și noi nesimțirea și nepăsarea celor care ne conduc!

👉 Cine sunt “specialii” și cât câștigă!?
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Deci plătim din ce în ce mai multe pensii special. Dintre acestea cele mai multe și mai grase revin procurorilor și judecătorilor- 3.878 de beneficiari, pensia medie – 18.716 lei. Urmează personal diplomatic și consular- 840 inși, pensia medie- 5.538 lei, funcţionarii publici parlamentari – 792 persoane, pensia medie- 4.547 lei. Personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă are 1.440 beneficiari cu pensia medie – 10.891 lei, iar Curtea de Conturi are 609 beneficiari , cu pensia medie- 7.800 lei. Ultimul pe listă este personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor- 1.800 beneficiari, pensia medie- 4.439 lei.

Lasă un răspuns