Doctrina umanista pe întelesul tuturor
Doctrina umanistă a fost rezultatul analizei sistemului capitalist şi socialist care a avut drept concluzie faptul că ambele au o mare carenţă: nu ţin cont de natura umană.
Oamenii reacţionează din frică sau din interes, oamenii nu au limite în atingerea interesului lor şi sunt prea puţin preocupaţi de interesele societăţii. Trist, dar adevărat !
România este în derivă. Capitalismul şi socialismul sunt compromise:
- Ambele au fost infirmate de viaţă (vezi repetate încercări de adaptare);
- Nici una dintre cele două nu mai au bază ideologică prin dispariţia antagonismului dintre capital şi clasa muncitoare;
- Atât capitalismul, cât şi socialismul nu au avut în vedere natura umană în elaborarea principiilor doctrinare;
Doctrina umanistă modifică ecuaţia patron-salariat; capital financiar – capital uman; individ-societate (toate fiind tratate în general ca fiind antagonice) într-o triadă armonică capital-iniţiativă (cu componenţa sa de risc) – munca.
În această triadă, socialismul acordă prioritate muncii iar capitalismul acordă prioritate capitalului.
Umanismul nu acordă asemenea priorităţi şi consideră că valoarea, în particular valoarea adăugată, izvorăşte din ansamblul celor trei elemente şi este maximizată prin armonizarea lor.
Această doctrină propune o construcţie socială sănătoasă, bazată pe clasa de mijloc, pe valorile familiei.
Realitatea este că lumea este compusă din oameni care au iniţiativă, din indivizi care ştiu să organizeze şi să conducă, dar şi din persoane care au nevoie de sprijin.
Istoria va confirma sau infirma valabilitatea acestei doctrine pe care am numit-o „a patra cale”.
Neajunsul major al construcțiilor ideologice îl reprezintă încremenirea, incapacitatea acestora de a se adapta într-un ritm comparabil cu ritmul evoluției societății. Lumea modernă, a secolului XXI, nu are cum își găsi răspunsurile la marile întrebări în dogme împietrite, ale altor veacuri. Aceasta este premisa de la care am pornit atunci când am încercat să găsesc o expresie nouă pentru vechea gândire umanistă. Așa s-a născut ”Umanismul pragmatic”.
Umanismul pragmatic nu este o variantă românească a unor alte concepții umaniste existente în lume, ci este o concepție originală, de sine sau pozițiile altor mișcări umaniste contemporane. Existența unor frământări comune, a unor întrebări comune sau a unui limbaj aparent similar nu înseamnă că toate concepțiile umaniste au un fond comun și nici nu anulează diferențele profunde dintre ele. Umanismul pragmatic are un profil propriu, inconfundabil, izvorât din examinarea atentă, științifică, a problemelor și dilemelor lumii contemporane, din analiza bilanțului proceselor recente din societate – globalizarea, transformările economiei mondiale, schimbările sociale și politice din ultimele decenii, crizele apărute pe plan intern și internațional, conflictele și tensiunile înregistrate în lume, modificarea raporturilor de putere și a echilibrelor strategice etc. – și din propunerea unui set coerent de răspunsuri la provocările lumii de azi.
Umanismul are, desigur, o tradiție străveche în lumea occidentală, începând cel puțin din epoca Renașterii, și a cunoscut o mare varietate de forme. Și în perioada contemporană există o întreagă varietate de concepții umaniste sau declarat umaniste, ceea ce implică necesitatea diferențierii atente și, în cazul de față, necesitatea de a distinge clar umanismul pragmatic de alte tipuri de umanism, pentru a clarifica ce anume îl distinge de acestea. În mod special, vom urmări în cele ce urmează poziționarea umanismului pragmatic față de mișcarea umanistă internațională de azi, numită deseori generic The Humanist International, mișcare dezvoltată mai ales în Europa și în America Latină, al cărei prim congres a avut loc la Florența în ianuarie 1989.